Perioada despre care este vorba în acest articol – finalul secolului XIX și primele decenii ale secolului XX – se suprapune cu anii în care principiile asociate primului val al feminismului s-au răspândit în Europa. Mișcarea sufragetelor din Marea Britanie, prin care femeile au reușit să obțină în cele din urmă dreptul de vot, a stârnit o mulțime de discuții despre statutul femeilor în societate, despre drepturile și obligațiile lor, chiar și despre abilitățile lor fizice și psihice. Sunt foarte multe perspective din care putem privi mișcările feministe.

Pentru a ne apropia însă de înființarea asociațiilor caritabile de femei, propunem aici abordarea filosoafei spaniole Celia Amorós. Ea consideră că, în structura societății, există spațiul privat și spațiul public, între care se construiește de regulă o ierarhie. Spațiul public a fost, secole la rând, dominat de bărbați și de activități mai vizibile și mai apreciate, precum deciziile politice, activitățile creative sau economia. Spațiul privat, asociat femeilor, include munca reproductivă neremunerată, mai puțin vizibilă și insuficient apreciată: creșterea copiilor, gătitul, menajul, munca emoțională, îngrijirea persoanelor în vârstă etc.

Astfel, mișcarea feministă poate fi privită ca revendicarea spațiului public de către femei, implicarea lor în deciziile publice care le privesc și, în același timp, responsabilizarea bărbaților pentru ceea ce se petrece în spațiul privat, care, de asemenea, îi privește și pe ei.

Un exemplu bun pentru a ilustra apropierea dintre spațiul public și cel privat într-un mod care propune egalitatea, și nu uniformizarea, este existența asociațiilor caritabile ale femeilor. Femeile care au înființat aceste asociații erau conștiente de problemele des întâlnite în spațiul privat, dar și de faptul că era nevoie de vizibilizarea lor în spațiul public și de obținerea resurselor pentru a gestiona acele probleme în comunitate, de exemplu, înființând cămine de vârstnici, case de copii, cantine pentru nevoiași sau școli. Erau capabile să se descurce în spațiul public, însă au păstrat atenția pentru spațiul privat. Între timp, cu siguranță s-au schimbat multe lucruri în lume și azi, în cele mai multe țări, femeile pot ocupa posturi importante în spațiul public. Însă, la sfârșitul secolului XIX, chiar și simplul fapt de a înființa o asociație de femei era o idee revoluționară.

În a doua jumătate a secolului XIX, în Transilvania și în restul Regatului Ungar au fost înființate multe uniuni, grupuri, cluburi și fundații, mai ales în marile orașe. Evreilor li s-a permis să se stabilească în orașe abia în 1840, iar libertatea de asociere le-a fost acordată oficial în 1867, an care marchează emanciparea evreilor din Regatul Ungariei. După 1867, evreii puteau să ia parte la activitățile economice și la viața culturală a comunităților din care făceau parte, contribuind  semnificativ la dezvoltarea Transilvaniei. Cei mai mulți au ales profesii în comerț și industrie, iar o parte din ei au reușit să-și asigure o existență stabilă la începutul secolului XX, făcând parte din burghezia orașelor. Mulți dintre evrei erau mai puțin norocoși și trăiau în condiții modeste sau în sărăcie.

În acest context, asociațiile caritabile ale femeilor se ocupau în primul rând de susținerea persoanelor vulnerabile, de exemplu, a copiilor orfani și săraci, dar și de educație, contribuind la răspândirea ideilor moderne. De regulă, ele au fost inițiate de femei care proveneau din familii înstărite, având atât privilegiul stabilității financiare și al timpului liber, cât și cel al unei educații de calitate. Exemplele de mai jos sunt menite mai degrabă să ilustreze decât să cuprindă activitatea acestor asociații, pentru că asemenea grupări au existat în foarte multe localități, chiar și în orașe mai mici și comune.

În Oradea, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, au existat 35 de asociații caritabile, dintre care două erau formate din evreice. Nagyváradi Jótékony Célú Izraelita Nőegylet (Asociația cu Scop Caritabil a Femeilor Israelite din Oradea) a fost înființată în 1871, iar regulamentul definitiv a fost stabilit în 1888. Potrivit regulamentului, asociația își propunea să-i ajute pe cei săraci, mai ales pe femei de condiție modestă, precum și pe bolnavi, persoane cu dizabilități, văduve și orfani. În ceea ce privește obiectivele asociației, este de remarcat că membrele și-au exprimat și intenția de a le susține pe femeile care voiau să devină independente financiar, ajutându-le să învețe profesii și să-și găsească locuri de muncă pentru a-și câștiga existența. În acea perioadă, Oradea era un oraș modern cu viață culturală înfloritoare. În acel context, se pare că și emanciparea femeilor a fost o idee primită cu deschidere, iar evreicele erau fruntașe în această privință.

Asociația Femeilor Israelite din Oradea a strâns fonduri pentru înființarea unui orfelinat, pe care a reușit să-l inaugureze în 1905. Instituția avea locuri pentru 15 fete, cărora le erau asigurate cazarea și mesele zilnice. Fetele puteau învăța în școli locale de meserii, iar, la absolvire, orfelinatul le ajuta să găsească locuri de muncă sau le punea în contact cu familii unde puteau lucra ca servitoare.

Asociația Femeilor Israelite din Oradea avea la dispoziție fonduri generoase, așa că, în afară de acest orfelinat, a contribuit și la alte cauze bune. De exemplu, în fiecare iarnă împărțea haine groase și încălțăminte copiilor săraci, indiferent de religia lor. Asociația avea un fond aparte din care asigura zestrea pentru miresele de condiție modestă, fără de care, conform cutumelor epocii, ele nu ar fi putut să se mărite. 

Un motiv din care asociația evreicelor din Oradea a fost printre cele mai prospere organizații de acest fel a fost metoda acesteia de a strânge fonduri – sau, cum s-ar spune azi, de fundraising. Au organizat concerte, spectacole de teatru și baluri. Iar publicul a fost atras nu numai de scopurile caritabile anunțate, ci și de calitatea evenimentelor, deoarece programul și artiștii erau aleși cu mare grijă. Asociația a invitat cântăreți și muzicieni de operă din Budapesta, Viena și Dresda la concerte caritabile. Evenimentele asociației aveau loc în superbul Palat „Vulturul Negru” din Oradea.

Cealaltă organizație a evreicelor din Oradea a fost A Népkonyhát Fenntartó Ortodox-Izraelita Nőegyesület (Asociația Femeilor Israelite-Ortodoxe pentru Susținerea Cantinei Publice). Denumirea asociației rezumă activitatea lor. Scopul acestor femei a fost, conform documentului de înființare, să le ofere persoanelor sărace cel puțin o masă caldă și sănătoasă pe zi, la un preț foarte scăzut sau, dacă asociația dispunea de fonduri suficiente, complet gratuit. Cantina publică a funcționat încă din 1895, însă gruparea a fost înființată oficial în 1901. Mesele le erau servite tuturor oamenilor de condiție modestă, indiferent de religia lor. Pe timp de iarnă, această cantină era singurul loc din oraș unde oamenii fără adăpost sau cei care nu aveau bani pentru lemne se puteau încălzi.

Cantina publică s-a susținut din donații, uneori fiind sprijinită și de consiliul local. În anii 1900-1910, evreicele din asociație pregăteau masa pentru 100-200 de persoane zilnic sau cel puțin de câteva ori pe săptămână, în funcție de fondurile disponibile. De multe ori, aceste resurse erau incerte și strângerea lor presupunea mult efort. Cele mai eficiente colecte au avut loc în timpul iernii, când oamenii mai înstăriți empatizau cu cei săraci.

În Timișoara au existat mai multe asociații caritabile organizate de evreice. Cele din Fabric și din Centru au fost înființate în 1846, iar cea din Iosefin în 1871. Din 1883 a existat și o asociație care se ocupa de asigurarea zestrei pentru evreicele sărace, iar după Primul Război Mondial au apărut grupările locale ale WIZO (Asociația Internațională a Femeilor Sioniste), în spiritul mișcării sioniste.

Perioada 1825-1848 în Ungaria a fost marcată de o serie de reforme, prin care statul a fost modernizat: s-a dezvoltat industria, economia și educația, a fost abolită iobăgia. Însă instabilitatea revoluției și valul antisemitismului din 1848-1849 au pus piedici activității primelor două asociații. Cu toate acestea, ele și-au reluat activitatea după revoluție, fiind sprijinite de antreprenori și comercianți locali, atât evrei, cât și creștini. Susținerea unită și implicarea creștinilor se explică și prin faptul că, spre deosebire de situația din Oradea, în Timișoara existau mai puține asociații caritabile. Grupările religioase creștine erau în primul rând cercuri de rugăciune și de educație. Localnicii au văzut și au apreciat eforturile evreicelor, punând resursele proprii la dispoziția inițiativei lor, ceea ce arată solidaritatea întregii comunități multiculturale și faptul că fiecare grupare, indiferent de etnie sau religie, își dorea să contribuie la binele comun în moduri diferite.

Asociațiile caritabile de femei evreice din Timișoara au oferit sprijin semnificativ în timpul catastrofelor naturale și umanitare. De exemplu, după seceta din 1863 din Banat, au contribuit la funcționarea a trei cantine publice: una se afla în centru, celelalte în cartierele Fabric și Iosefin. După ce râul Tisa a inundat și a distrus majoritatea imobilelor din Szeged în 1879, Timișoara a fost unul dintre orașele care a primit refugiați. Asociațiile evreicelor au ajutat la asigurarea hranei pentru sinistrați și au organizat o colectă pentru a trimite haine și alimente la Szeged. În timpul Primului Război Mondial, aceste asociații au luat parte la îngrijirea soldaților răniți spitalizați la Timișoara.

Mai târziu, în 1929, au deschis Căminul de Vârstnici pe Mező utca (actuala Str. Micu Klein, nr. 26). Căminul echipat cu bucătărie, baie și mai multe spații de depozitare oferea adăpost pentru 4 bărbați și 12 femei, evrei peste 60 de ani, bolnavi și fără venituri.

Asociația Femeilor Israelite din Cluj a fost înființată în 1895. Aici, evreicele au găsit un mod creativ de a implica toată comunitatea în strângerea de fonduri. Membrele asociației invitau la ceai câte cinci persoane, cu rugămintea să contribuie cu o sumă modestă la munca lor caritabilă. De asemenea, le propuneau ca, la rândul lor, și ei să invite câte cinci persoane la ei acasă pentru a le cere donații și a răspândi informațiile despre activitățile asociației. Astfel, micile donații de la mulți oameni puteau duce la rezultate semnificative.

Cu fondurile obținute, au deschis o grădiniță în 1918, unde copiii nevoiași și orfani primeau educație și mâncare. Din 1921, această grădiniță a funcționat la sediul asociației din Külmagyar utca (actualul Bulevard 21 Decembrie 1989), nr. 32. După ce imobilul a fost cumpărat de stat pentru construirea unei școli, asociația s-a mutat într-o clădire din Pap utca (azi Str. Paris), unde în 1931 au deschis și un centru pentru femei vârstnice, pe lângă grădiniță.

Dincolo de programele caritabile constante, asociația evreicelor din Cluj a preluat diferite sarcini ocazionale în favoarea comunității. De exemplu, înainte de deschiderea Spitalului Evreiesc din oraș, femeile înstărite au făcut rost de materiale textile și au improvizat un atelier de croitorie într-o sală a grădiniței, pentru a coase așternuturile necesare pentru viitorii pacienți.

În afară de activitatea lor caritabilă, evreicele din Cluj s-au implicat și în proiecte culturale. În perioada interbelică, acestea se desfășurau în cadrul mișcării sioniste. Asociația culturală a evreicelor din Cluj „Jehudit” și-a propus consolidarea conștiinței naționale. Numele acestui grup este varianta ebraică a numelui Iudita, însemnând femeie din Iudea. Filiala clujeană a WIZO a fost înființată în 1927.

După ce ai citit aceste informații despre asociațiile caritabile organizate de evreicele din Transilvania, poate te întrebi ce s-a ales de ele și de cauzele nobile pentru care luptau, după perioada schițată mai sus. Este suficient să parcurgem cronologia evenimentelor din secolul XX pentru a avea câteva repere.

Al Doilea Război Mondial a schimbat radical cursul istoriei, afectând în mod deosebit de grav comunitățile de evrei: dintre cei deportați din Transilvania, doar puțini au reușit să supraviețuiască ororilor Holocaustului și mulți dintre ei au decis să părăsească țara de origine. De asemenea, evenimentele războiului au rescris lista de priorități în ceea ce privește cauzele sociale și drepturile femeilor. Pe de o parte, după ce au arătat că pot face față tuturor provocărilor vieții în timp ce bărbații erau duși pe front, femeile din Europa au obținut dreptul la educație, la muncă, la independență financiară și la egalitate. Pe de altă parte, situația nu era nici pe departe ideală, deoarece multe femei se confruntau cu violența în familie sau cu discriminarea pe bază de gen, așa că ele au continuat lupta pentru drepturile lor, pornind al doilea val al mișcărilor feministe.

După al Doilea Război Mondial, Transilvania a trecut din nou sub administrație românească. La scurt timp după aceea, în România, s-a instaurat regimul comunist. Teoretic, statul a preluat toate serviciile private de sănătate și cele sociale, precum și educația sistematică a tuturor cetățenilor – însă, sub aparența acestei siguranțe oferite, se afla o aspră opresiune față de orice formă de disidență și de toate inițiativele individuale, iar calitatea serviciilor oferite cetățenilor lăsa de multe ori  de dorit. Libertatea de asociere a fost puternic îngrădită, multe grupuri, indiferent de intențiile și scopurile lor, erau considerate o amenințare pentru regim și acuzate de uneltire, apoi desființate. În același timp, statul comunist profita însă de toate structurile preexistente. Două exemple de asemenea structuri naționalizate din cadrul comunităților evreiești sunt căminul de bătrâni înființat de asociațiile caritabile ale evreicelor din Timișoara, care a fost naționalizat în 1950, și Spitalul evreiesc din Cluj. 

Dacă ne îndreptăm atenția înspre zilele noastre, putem observa că unele probleme nu mai sunt atât de prezente în societatea noastră. În unele domenii am avansat: azi nu izbucnește un scandal dacă o femeie dorește să se întrețină din propria muncă sau își asumă un rol în politică. De asemenea, există multe servicii sociale la care femeile pot apela în caz de nevoie. Alte probleme însă devin din nou actuale, deși în altă formă decât în anii 1900, și sunt cauzate de diferite crize și conflicte ce produc sărăcie și au efecte negative asupra educației și serviciilor de sănătate. Privirea spre trecut ne ajută să apreciem efortul acelor persoane care au făcut multe sacrificii pentru ca noi să fim aici. În același timp, ne ajută să ne inspirăm din soluțiile pe care le-au găsit în timpuri de restriște. 

Amorós, Celia: Feminismo. Igualdad y diferencia. Universidad Nacional Autónoma de México, 2001.

Apáti Tímea: A nagyváradi jótékony célú nőegyletek a XIX. sz. végén és a XX. sz. elején. In: Történeti Tanulmányok X., Debrecen, 2002. 235-252.

Czingel Szilvia: A jótékonyság nekik nem érdem, hanem természetes dolog volt: zsidó nőegyletek Magyarországon.
https://divany.hu/vilagom/jotekonysag-zsido-noegyletek/

Gaal György: Magyarok utcája. A kolozsvári egykori Bel- és Külmagyar utcák telkei, házai, lakói. Erdélyi Múzeum-Egyesület, 1995. 

Gidó Attila: A zsidó Kolozsvár épülő és építő közössége.
http://missingsince1944.ro/data/hu_GIDO.pdf

Kakucs Lajos: Fejezetek a temesvári izraelita nőegyletek tevékenységéből – 1846-1929. In: Korunk, 2017/3. 85-92.

Woolf, Virginia: A Room of One’s Own. Wordsworth Classics, 2012.