Metamorfoza clădirii Pollák

Istoria clădirii situate pe actuala stradă Tipografiei nr. 25 din Cluj nu reprezintă doar destinul unui singur imobil, ci constituie o amprentă fidelă a procesului de industrializare a orașului, a segmentării interne a comunității evreiești clujene și a transformărilor economice, politice radicale din secolul al XX-lea.

Istoria timpurie a parcelei și perioada Pollák

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, conform unei hărți din anul 1831, pe terenul situat de-a lungul zidurilor cetății nu exista încă nicio construcție, zona fiind înregistrată ca o parcelă de mari dimensiuni, liberă, marcată cu numărul 80. În acea perioadă, în stradă era încă vizibil zidul de apărare al orașului, conectat la un turn de fortificație.¹ Edificarea parcelei poate fi datată la mijlocul secolului al XIX-lea; în 1869, imobilul apare pe hartă² și în registre la adresa strada Săpunului de lângă Zid (Kőfalsori Szappan utca), nr. 4, proprietar fiind menționat Sámuel Bálint.³ În 1876, zona cunoscută sub numele de „Orașul Săpunului” a fost devastată de un incendiu care a afectat întreaga stradă.⁴

O etapă definitorie în existența clădirii a fost perioada de proprietate a lui Sámuel Pollák, producător de ciment și antreprenor în domeniul asfaltărilor. Pollák și-a fondat compania în anul 1883 – dată care este încă vizibilă și pe fațada clădirii. Întreprinderea sa funcționa la adresa strada Săpunului de lângă Zid, nr. 4, unde se afla și baza industrială a fabricii de asfalt și ciment.⁵ Sámuel Pollák a fost o figură proeminentă a clasei industriale clujene din epocă: a mai înființat o companie de apă și canalizare⁶ și a participat activ la licitațiile pentru lucrări publice ale orașului.⁷ Memoria activității sale este păstrată până astăzi prin micile plăcuțe de identificare ale firmei, vizibile pe gardurile multor monumente funerare din cimitirul Hajongard.

Edificiul vizibil astăzi a fost construit de Pollák, fiind finalizat în anul 1892, an marcat de asemenea pe fațadă. Aceste date factuale infirmă informațiile din baza de date a lui Albert Zsolt Jakab referitoare la marcajele comemorative, conform cărora anii înscriși pe fațadă ar fi fost legați de comunitatea religioasă.⁸ Casa nou construită apare deja pe harta cadastrală a orașului din 1894.⁹ Aceasta nu servea doar ca sediu al companiei, ci era și reședința familiei, având în vedere că de aici au fost conduși pe ultimul drum mama sa, în septembrie 1900,¹⁰ și tatăl său, în martie anul următor.¹¹

Perioada Pollák se încheie la începutul secolului al XX-lea. Din cauza lipsei surselor, circumstanțele exacte nu sunt pe deplin clarificate. Totuși, ziarul Nemzeti Hírlap raporta în numărul din 16 august 1904 un protest al celor 130 de muncitori ai companiei.¹² Deși finalul acestui conflict nu este documentat, este posibil ca astfel de tensiuni și situația tot mai dificilă a companiei să fi dus la înstrăinarea imobilului. În registrul de locuințe din anii 1910, Samu Pollák și soția sa nu mai apar la această adresă.

Comunitățile evreiești din Cluj: Fragmentarea instituțională

Pentru a înțelege rolul ulterior al clădirii, este necesară o scurtă analiză a dezvoltării comunității evreiești clujene din secolul al XIX-lea, marcată de expansiune instituțională și diversificare. Comunitatea a crescut semnificativ, ajungând la cumpăna dintre secole să reprezinte peste 11% din populația orașului.¹³ Comunitatea ortodoxă, inițial unitară, și-a inaugurat prima sinagogă în 1851, lângă care au fost construite locuințe pentru învățători, rabin și șohet (sacrificator ritual).¹⁴

Segmentarea internă a evreimii s-a definitivat după Congresul Israelit din 1868. La Cluj, scindarea s-a produs în mai multe etape. Grupul celor mai conservatori hasidici s-a separat în 1875, înființând casa de rugăciune Beth Avrohom. Pentru o lungă perioadă, aceștia nu au avut un sediu permanent, ținând slujbele în spații închiriate sau la Chioșcul din Parcul Central, înainte de a-și construi propria sinagogă pe strada Morii (actuala stradă Barițiu).¹⁵

În 1881, grupul reprezentând marea burghezie și intelectualitatea s-a desprins de ortodoxie, funcționând inițial sub orientarea status quo ante, iar din 1884, comunitate neologă. Templul acestora în stil maur-clasicist de pe strada Ferenc József (actuala str. Horea) a fost inaugurat în 1886. În 1903/1904 au deschis o școală primară, iar în 1912 au renovat sinagoga și și-au stabilit birourile comunitare.¹⁶

În paralel, a subzistat și grupul ortodox, ale cărui statute actualizate au fost aprobate de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice în 1872.¹⁷ Aceștia au deschis o școală primară de băieți în 1875 și una de fete în 1908.¹⁸ Sinagoga lor din 1851 a fost extinsă în 1896.¹⁹ Totuși, un sediu administrativ separat al comunității nu este menționat în sursele găsite până în anii 1920.

Patrimoniul comunității evreiești: Rolul clădirii din strada Tipografiei

Deși nu am avut acces la izvoare care să ateste modalitatea directă prin care imobilul de pe strada Tipografiei a ieșit din posesia familiei Pollák, extrasul de carte funciară arată că, la 9 ianuarie 1908, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, s-a instituit un drept de ipotecă pentru suma de 98.992 coroane și 99 fileri în favoarea firmei Beocsini Cementgyár Unio Redlich Ohrenstein și Spitzer din Budapesta. La 15 ianuarie 1918, dreptul de proprietate asupra acestei ipoteci a fost transferat către Eduard Spitzer, rezident tot în Budapesta.²⁰

Ulterior acestui moment, imobilul a intrat în proprietatea Comunității Autonome Ortodoxe Izraelite din Cluj. Clădirea îndeplinea funcții complexe în viața comunității. Conform datelor de carte funciară, casa construită din cărămidă și acoperită cu țiglă găzduia la subsol ateliere, bucătării și camere, în timp ce la parter funcționa un punct de tăiere rituală (abator) și o sală de consiliu, unde se desfășurau probabil adunările generale ale comunității. Imobilul cuprindea, de asemenea, o brutărie și mai multe camere de locuit.²¹

Inscripția de pe fațada clădirii, care se referă la firma de ciment a lui Pollák

Criza economică din anii 1920-1930 a pus comunitatea într-o situație financiară precară. Între 1928 și 1929, Comunitatea Autonormă Ortodoxă Izraelită a acumulat datorii masive, patrimoniul său imobiliar fiind grevat de ipoteci ce depășeau 9 milioane de lei. Procesul de creditare a fost dominat de Banca Românească, care a înregistrat succesiv împrumuturi de capital și credite cambiale, în timp ce Casa Generală de Economii din Sibiu a apărut ca și creditor secundar.²²

Situația imobilului s-a agravat la începutul anilor 1930, fiind grevat de datorii către numeroase instituții și persoane fizice. În 1931 au fost înregistrate mai multe ipoteci secundare, inclusiv în favoarea Primăriei Cluj. Printre creditori se numărau mulți membri ai comunității evreiești locale: Akiba Glasner, Fried Lázár, Lövi Maurițiu, Löflen Wilhelm, Ipsipovits Simion, Rosenfeld Mihail, Herman Iudig, Somogyi Elisa, Glasner Samuil, Weisz Filip, Szabo Mendel, Weil Iacob, Weisz Izidor, Abraham Segal, Buxbaum Benjamin, Binder Márkusz, Bihari Árpád, Rosenberg Margareta, Rosenberg Vârvara, Bernat Serena, Hönig Rozália, Hartman Berta, Fux Chezkel, Aron Samuil, Goldner Iaszna, Samuil Eugen și Iosipovici Simion.²³

Din cauza restanțelor, situația a intrat în faza de executare silită în 1932. Firme precum Lengyel și Selényi sau Valea Agrijului (care revendica singură peste 300.000 de lei) au înregistrat drepturi de executare. În 1933, Uzinele de Apă Cluj au consemnat restanțe semnificative. Procesul a culminat la 22 decembrie 1932, când instanța a dispus licitația forțată a imobilului. În 1934, comunitatea a solicitat „beneficiul ajunării” (moratoriu la plată) pentru ipotecile sale, în cadrul legilor române de protecție a debitorilor. În pofida acestor dificultăți, comunitatea a reușit să păstreze imobilul, care în 1938 a fost reînscris pe numele comunității în urma unei proceduri de comasare. Documentele atestă că aceste sarcini vechi de decenii au fost radiate oficial din cartea funciară abia în anul 1986.²⁴

Naționalizarea și destinul postbelic

Destinul clădirii a evoluat în pas cu schimbările regimurilor politice. În 1941, sub administrația maghiară, imobilul a fost preluat de orașul Cluj. În 1950, după război, proprietatea a revenit comunității evreiești, dar sub numele unificat de Comunitatea Evreilor Mozaici din Cluj. În 1951, printr-un contract de donație, dreptul de proprietate s-a schimbat din nou, aceasta fiind o formă mascată de naționalizare, frecventă la începutul erei comuniste.²⁵

În 1961, proprietatea a fost dezmembrată: partea corespunzătoare străzii Dubălarilor (azi strada Andrei Șaguna) nr. 32-36 a fost înscrisă în favoarea Statului Român, în timp ce casa și curtea de pe strada Gutenberg (azi Tipografiei) nr. 25 au rămas în proprietatea comunității. Acest extras de carte funciară documentează o epocă în care parcelele din centrul orașului au fost divizate și parțial naționalizate.²⁶

Ca un ultim act al istoriei moderne a imobilului, datele de carte funciară au fost transcrise în sistemul de evidență digitală în anul 2015, fixând astfel cronica tumultuoasă a acestei clădiri.²⁷

Începând cu Februarie 2026, Asociația Muzeon dobândește, printr-un contract de comodat, dreptul de utilizare gratuită a clădirii, sub condiția renovării acesteia și pentru amenajarea aici a unui complex muzeal comun format din cunoscuta expoziție narativă Muzeon, Contribuția Comunității Evreilor din Cluj la societatea clujeană și a unei săli pentru expoziții temporare și activități educative, combinând acestea într-un complex muzeal comun operat de către Muzeon.

Surse:

1. Bodanyi, Sandor. Szabad kiralyi Kolozsvar varos hazbirtokosainak nevsora. Kolozsvar: Keresztesy, 1869. Österreichische Nationalbibliothek, ÖNB Digital. (https://viewer.onb.ac.at/108F99E8)
2. Bürger, Franciscus. Szabad kir. Kolozsvár várossának és annak körül lévő vár falainak rajzolatja [Planul orașului liber regesc Cluj și al zidurilor cetății din jurul său]. Hartă topografică. 1831. Arhivele Naționale ale Ungariei, S 105 – No. 43. Portalul Colecțiilor Publice Hungaricana. https://maps.hungaricana.hu/hu/MOLTerkeptar/32003/
3. Carmilly-Weinberger, Moshe, ed. A kolozsvári zsidóság emlékkönyve [Memorial Volume for the Jews of Cluj-Kolozsvar / Cartea memorială a evreimii din Cluj]. New York: Sepher-Hermon Press, 1988.
4. „Gyászrovat” [Rubrica necrolog]. Magyar Polgár 23, nr. 201 (3 septembrie 1900): 8.
5. „Gyászrovat” [Rubrica necrolog]. Magyar Polgár 24, nr. 51 (2 martie 1901): 7.
6. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj (OCPI Cluj). Extras de Carte Funciară in extenso, Localitatea Cluj-Napoca, Nr. CF 6006, CFE 313190.
7. Országos Széchényi Könyvtár. Kolozsvár szab. kir. város [Kéziratos kataszteri térkép]. Jelzet: TK 404. Méretarány [1:1000]. [1894]. OSZK kéziratos térképek, Hungaricana. https://maps.hungaricana.hu/hu/OSZKTerkeptar/101/ [Aici la baza de date din Hungaricana datarea este greșită, despre care Zsombor Bartos-Elekes a scris: Bartos-Elekes, Zsombor. „Kolozsvár régi kataszteri térképei és georeferált közzétételük.” [Vechile hărți cadastrale ale Clujului și publicarea lor georeferențiată]. Catastrum 2, nr. 3 (2015): 3–17.]
8. „Pollák és Clauser vízvezeték-, csatornázás és szivattyú-szerelő vállalata Kolozsvárt” [Întreprinderea de instalatori de apeducte, canalizare și pompe Pollák și Clauser din Cluj]. Központi Értesítő 23, nr. 1 (1898): 432.
9. „Pollák Samu aszfalt- és czement-iparvállalata” [Întreprinderea de asfalt și ciment a lui Samu Pollák]. Közérdek (Târgu Mureș), 26 iulie 1896, 5.
10. Sándor Bodányi, Szabad királyi Kolozsvár város térrajza [Planul orașului liber regesc Cluj], hartă a localității, 1869, Arhivele Naționale ale Ungariei, S 84 – No. 83, Portalul Colecțiilor Publice Hungaricana, https://maps.hungaricana.hu/hu/MOLTerkeptar/30203/.
11. Sárdi, István. „Kolozsvár égése (ápr. 22-én)”. Vasárnapi Ujság 23, nr. 21 (21 mai 1876): 324.
12. „Sztájkoló cement- és betonmunkások” [Muncitori de ciment și beton în grevă]. Nemzeti Hirlap 1, nr. 112 (16 august 1904): 3.
13. „Vízvezetéki építmények árlejtése” [Licitație pentru lucrări de apeducte]. Ellenzék 21, nr. 198 (1 septembrie 1900): 3.

Bibliografie:

1.Albert Zsolt Jakab. Ez a kő tétetett… Az emlékezet helyei Kolozsváron (1440–2023). Adattár [Piatra aceasta a fost pusă… Locurile memoriei în Cluj (1440–2023). Bază de date] Cluj-Napoca: Editura Kriza János Néprajzi Társaság, 2023. http://www.kjnt.ro/szovegtar.

2. Gidó, Attila. Két évtized. Kolozsvári zsidók a két világháború között. [Două decenii. Evreii din Cluj în perioada interbelică ]. Ediția a 2-a. Cluj-Napoca: Societatea Muzeului Ardelean, 2016.

3. Gidó, Attila. „Viața instituțională a comunității evreiești din Cluj.” În File din istoria evreimii clujene, editat de Andrea Ghiță, Dragoș Sdrobiș și Andrei Zador, 21–52. Cluj-Napoca: Editura Mega, 2016.

4. Gyémánt, Ladislau. „Începuturile vieții evreiești la Cluj.” În File din istoria evreimii clujene, editat de Andrea Ghiță, Dragoș Sdrobiș și Andrei Zador, 11–20. Cluj-Napoca: Editura Mega, 2016.

5. Lőwy, Dániel. A téglagyártól a tehervonatig: Kolozsvár zsidó lakosságának története. [De la fabrica de cărămidă la trenul de marfă: Istoria populației evreiești din Cluj]. Cluj-Napoca: Erdélyi Szépmíves Céh, 1998.

Note de subsol:

1Franciscus Bürger, Szabad kir. Kolozsvár várossának és annak körül lévő vár falainak rajzolatja [Planul orașului liber regesc Cluj și al zidurilor cetății din jurul său], hartă topografică, 1831, Arhivele Naționale ale Ungariei, S 105 – No. 43, Portalul Colecțiilor Publice Hungaricana, https://maps.hungaricana.hu/hu/MOLTerkeptar/32003/.

2Sándor Bodányi, Szabad királyi Kolozsvár város térrajza [Planul orașului liber regesc Cluj], hartă a localității, 1869, Arhivele Naționale ale Ungariei, S 84 – No. 83, Portalul Colecțiilor Publice Hungaricana, https://maps.hungaricana.hu/hu/MOLTerkeptar/30203/.

3Bodanyi, Sandor. Szabad kiralyi Kolozsvar varos hazbirtokosainak nevsora. Kolozsvar: Keresztesy, 1869. Österreichische Nationalbibliothek, ÖNB Digital. 31. (https://viewer.onb.ac.at/108F99E8)

4Sárdi, István. „Kolozsvár égése (ápr. 22-én)”. Vasárnapi Ujság 23, nr. 21 (21 mai 1876): 324.

5„Pollák Samu aszfalt- és czement-iparvállalata” [Întreprinderea de asfalt și ciment a lui Samu Pollák]. Közérdek (Târgu Mureș), 26 iulie 1896, 5.

6„Pollák és Clauser vízvezeték-, csatornázás és szivattyú-szerelő vállalata Kolozsvárt” [Întreprinderea de instalatori de apeducte, canalizare și pompe Pollák și Clauser din Cluj]. Központi Értesítő 23, nr. 1 (1898): 432.

7„Vízvezetéki építmények árlejtése” [Licitație pentru lucrări de apeducte]. Ellenzék 21, nr. 198 (1 septembrie 1900): 3.

8Albert Zsolt Jakab, Ez a kő tétetett… Az emlékezet helyei Kolozsváron (1440–2023). Adattár [Piatra aceasta a fost pusă… Locurile memoriei în Cluj (1440–2023). Bază de date] (Cluj-Napoca: Editura Kriza János Néprajzi Társaság, 2023), 189, http://www.kjnt.ro/szovegtar.

9 Országos Széchényi Könyvtár. Kolozsvár szab. kir. város [Kéziratos kataszteri térkép]. Jelzet: TK 404. Méretarány [1:1000]. [1894]. OSZK kéziratos térképek, Hungaricana. https://maps.hungaricana.hu/hu/OSZKTerkeptar/101/ aici la baza de data din Hungaricana datarea este greșită despre care Zsombor Bartos Elekes a scris: Bartos-Elekes, Zsombor. „Kolozsvár régi kataszteri térképei és georeferált közzétételük.” [Vechile hărți cadastrale ale Clujului și publicarea lor georeferențiată]. Catastrum 2, nr. 3 (2015): 4. Accesat la [10. 03. 2026.], http://epa.oszk.hu/01300/01359/00007/pdf/EPA01359_catastrum_2015_03_03-17.pdf.

10„Gyászrovat” [Rubrica necrolog]. Magyar Polgár 23, nr. 201 (3 septembrie 1900): 8.

11„Gyászrovat” [Rubrica necrolog]. Magyar Polgár 24, nr. 51 (2 martie 1901): 7.

12„Sztájkoló cement- és betonmunkások” [Muncitori de ciment și beton în grevă]. Nemzeti Hirlap 1, nr. 112 (16 august 1904): 3.

13Ladislau Gyémánt, „Începuturile vieții evreiești la Cluj”, în File din istoria evreimii clujene, ed. Andrea Ghiță, Dragoș Sdrobiș și Andrei Zador (Cluj-Napoca: Editura Mega, 2016), 16.

14Dániel Lőwy, A téglagyártól a tehervonatig: Kolozsvár zsidó lakosságának története [De la fabrica de cărămidă la trenul de marfă: Istoria populației evreiești din Cluj] (Cluj-Napoca: Erdélyi Szépmíves Céh, 1998), 25.

15Attila Gidó, „Viața instituțională a comunității evreiești din Cluj”, în File din istoria evreimii clujene, ed. Andrea Ghiță, Dragoș Sdrobiș și Andrei Zador (Cluj-Napoca: Editura Mega, 2011), 24; a se vedea și Lőwy, A téglagyártól a tehervonatig, 27.

16Gidó, „Viața instituțională a comunității evreiești”, 24; cf. Lőwy, A téglagyártól a tehervonatig, 27; a se vedea și Moshe Carmilly-Weinberger, ed., A kolozsvári zsidóság emlékkönyve = Memorial Volume for the Jews of Cluj-Kolozsvar (New York: Sepher-Hermon Press, 1988), 56.

17Gidó, Attila. Két évtized. Kolozsvári zsidók a két világháború között. [Două decenii. Evreii din Cluj în perioada interbelică]. Ediția a 2-a. Cluj-Napoca: Societatea Muzeului Ardelean, 2016. 35.

18Gidó, „Viața instituțională a comunității evreiești”, 24;

19Lőwy, A téglagyártól a tehervonatig, 27;

20 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj (OCPI Cluj). Extras de Carte Funciară in extenso, Localitatea Cluj-Napoca, Nr. CF 6006, CFE 313190. Partea C.

21Ibid. Partea A.

22Ibid. Partea C.

23Ibid.

24Ibid.

25Ibid. Partea B.

26Ibid.

27Ibid.