În comunitatea evreiască din Cluj, în secolul XX, serviciile medicale pentru oameni cu condiții modeste erau oferite de Chevra kadisha, o asociație caritabilă care funcționează de obicei în cadrul comunităților religioase. În mod tradițional, Chevra kadisha din Cluj avea maximum doi medici angajați, care vizitau pacienții săraci în casele lor și le cumpărau medicamente din banii asociației. Cu doi medici și un cabinet cu doar două paturi, Chevra kadisha nu făcea față la necesitățile evreilor din Cluj, deoarece, contrar stereotipurilor, cei mai mulți evrei aveau venituri mici. De asemenea, exista și nevoia tratamentelor de specialitate, care însă erau disponibile doar la cabinetele și sanatoriile private, acestea fiind foarte costisitoare.

Așadar, la o ședință din 1907 a asociației Chevra kadisha, rabinul-șef al Clujului, Mózes Glasner, a propus deschiderea unui spital evreiesc după exemplul celui din Oradea, care a existat încă din 1830. În urma acestei inițiative, în 1921 a fost înființată Asociația Națională pentru Spitalul Evreiesc, cu planul de a fonda un spital modern cu 500 de paturi, care să le ofere servicii medicale tuturor evreilor din România.

Din cauza situației economice precare, strângerile de fonduri nu au fost foarte eficiente până în 1926, când proiectul spitalului a primit un sprijin generos din partea cuplului Dávid și Karolina Sebestyén. Dávid Sebestyén provenea dintr-o familie săracă din Cuzdrioara (lângă Dej) și a început să lucreze ca pietrar. Mai târziu, a devenit proprietarul unei cariere de piatră și cel mai înstărit antreprenor în construcții din Transilvania. La 28 decembrie 1926, el și soția lui își sărbătoreau nunta de aur și, cu această ocazie, au vrut să ofere o donație comunității evreiești. La sfatul rabinului Akiba Glasner, fiul lui Mózes Glasner, care le-a sugerat să contribuie la construcția spitalului, soții Sebestyén au oferit un teren, pe care se aflau mai multe clădiri folosite ca locuințe și magazine, și o sumă generoasă pentru acest scop nobil.

Inițial, spitalul a funcționat în încăperile reamenajate ale clădirilor donate de soții Sebestyén, oferind servicii medicale de urgență pacienților de toate confesiunile și din toate păturile sociale. Pentru cei cu venituri mici, tratamentul era gratuit.

Proiectul spitalului a luat avânt când organizarea a fost preluată de avocatul József Sebestyén, fiul lui David și al Karolinei. Cu mare devotament și pricepere în afaceri, József a reușit să facă rost de multe fonduri. Ca urmare, clădirile inițiale au fost renovate și a fost înființat un ambulatoriu în care activau 32 de medici. Spitalul a fost într-adevăr foarte necesar pentru toți: o treime dintre pacienții din acea perioadă proveneau din satele din împrejurimile Clujului, și doar 60% dintre ei erau evrei. De asemenea, noul spital oferea în continuare servicii gratuite pentru cei care nu-și puteau permite prețul unui tratament.

În 10 noiembrie 1929, a fost inaugurată noua clădire a spitalului, care fusese construită după planurile arhitectului Emil Devecseri și finanțată din fondurile adunate de József Sebestyén. Capacitatea spitalului era de 28 de paturi, iar la ambulatoriu existau secții de obstetrică-ginecologie, chirurgie, oftalmologie și radiologie, cu cele mai moderne echipamente disponibile la vremea aceea. Într-un număr din 1929, în ziarul „Ellenzék” a fost relatată festivitatea de inaugurare, conform căruia la eveniment au participat reprezentanți ai primăriei, ofițeri de înalt rang, rabini, precum și membre ale asociațiilor caritabile de femei, directori de licee și studenți. Articolul subliniază în repetate rânduri caracterul umanitar al acestui proiect, afirmând că deschiderea spitalului era o adevărată sărbătoare nu numai pentru comunitatea evreiască locală, ci pentru toți oamenii suferinzi, indiferent de statutul lor socio-economic.

În 1930, medicii Spitalului Evreiesc au înființat Asociația „Paul Ehrlich”, care se ocupa de organizarea de conferințe și cursuri de formare pentru medici, unde aceștia își puteau perfecționa abilitățile și puteau afla despre cele mai noi rezultate în cercetare. Asociația a funcționat, totodată, ca un sindicat al angajaților spitalului.

Cu timpul, Spitalul Evreiesc din Cluj a devenit unul dintre cele mai moderne și mai bine echipate spitale din toată țara. Aici au lucrat medici de renume internațional, precum dr. Ede Goldberger, dermatolog cunoscut la nivel european, internistul dr. Mór Fenichel, chirurgul dr. Marcell Haas, asistent universitar la Breslau (Wrocław), sau dr. Marcell Roth, conferențiar universitar. Astfel, pe lângă ajutorarea oamenilor cu mai puține posibilități, spitalul și-a atins și al doilea scop pe care și-l propusese, și anume acela de a le oferi medicilor de origine evreiască un loc unde să-și poată practica profesia.

În 6 septembrie 1931, s-a deschis noua aripă a spitalului, care includea secții de medicină internă și de pediatrie. Statisticile prezentate în cuvântările rostite în cadrul festivității de inaugurare a noii aripi arătau că, până atunci, au fost tratați 14.000 de pacienți în ambulatoriu, au fost internați 940 de bolnavi, au fost realizate 400 de operații complexe și s-au născut 185 de bebeluși. La festivitate a participat Iuliu Hațieganu, rectorul Universității de Medicină, precum și profesorul Victor Papilian. Din respect pentru fondatorii spitalului, amândoi au inclus în cuvântările lor citate din textele sacre ale iudaismului. De asemenea, secretarul de stat Victor Hodor, prezent la festivitate, și-a exprimat admirația pentru faptul că noua aripă a fost construită în ciuda condițiilor grele impuse de criza economică.

În discursul său, renumitul oftalmolog József Hamburg a comparat Spitalul Evreiesc cu instituțiile din trecut și a subliniat faptul că acesta era întruchiparea dezvoltării industriale, tehnologice și științifice. Într-adevăr, spitalul avea trei laboratoare de analize cu echipamente pentru investigații serologice și bacteriologice și fusese deja demarată amenajarea unui laborator histologic. Secția de radiologie funcționa în condiții de siguranță, cu echipamente revoluționare pentru acea vreme, iar capacitatea spitalului a crescut la 85 de paturi pentru pacienții internați. Dr. Hamburg a menționat de asemenea că, odată cu tendința medicilor de a se specializa într-un anumit domeniu, un spital de tip policlinică era într-adevăr necesar pentru a face posibilă cooperarea dintre specialiști. Spitalul dispunea de toate secțiile unei policlinici de azi, în afara celor de psihiatrie și boli infecțioase.

Festivitatea de inaugurare a noii aripi, 6 septembrie 1931.

Pe lângă excelentele sale rezultate medicale, spitalul a crescut și la nivel financiar mulțumită dedicației lui József Sebestyén. De exemplu, el organiza în fiecare an Zilele Spitalului Evreiesc în Transilvania, dar și baluri și tombole caritabile în perioada sărbătorii Hanukka. Spitalul și-a atins apogeul în 1936, fiind la fel de modern ca și clinicile universitare și cu un personal medical la fel de bine pregătit.

Odată ce discursurile ce instigau la ură, antisemitismul și naționalismul au câștigat tot mai mult teren, funcționarea Spitalului Evreiesc din Cluj a întâmpinat din ce în ce mai multe obstacole. La începutul anului 1938, medicii care au obținut diplome la alte universități decât cele românești nu mai puteau profesa liber. Diplomele lor trebuiau să fie „revizuite” la București. În 1940, s-au reorganizat Colegiile Medicilor și numai membrii acestora își puteau practica profesia. În Cluj, doar 9% dintre membrii Colegiului puteau să fie evrei.

În această perioadă, Spitalul Evreiesc a funcționat cu mari dificultăți: medicii fie și-au pierdut licența de a profesa, fie au fost duși în tabere de muncă forțată. În 1944, a început deportarea evreilor din Transilvania de Nord. Pe când a ajuns frontul războiului în apropierea orașului, spitalul era deja golit de medici și de pacienți.

În 1945, presa locală relata întoarcerea în Cluj a unor medici care au reușit să supraviețuiască Holocaustului. În același an, a fost reorganizat Colegiul Medicilor, iar din 1946 spitalele și instituțiile de învățământ evreiești și-au reluat activitatea. Dar Spitalul Evreiesc nu și-a redobândit niciodată statutul de dinaintea războiului. În 1948, a fost naționalizat, iar astăzi în clădire funcționează Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie.

Gaal György: A kolozsvári Zsidó Kórház. Orvostudományi Értesítő 2016/2. 95-102.

Gidó Attila: Erdélyi zsidó intézmények a két világháború között. Korunk 2002/4. 

Hamburg József: A kolozsvári Zsidó Kórház megnyitására (1931). Korunk 2014/9. 81-83.

Ezrek jelenlétében, nagy ünnepség keretében avatták fel tegnap a kolozsvári Zsidókórházat. Ellenzék 1929/258. 4.