Emanciparea evreilor din Transilvania a fost un proces complex, desfășurat pe parcursul secolului al XIX-lea, influențat de schimbările politice, sociale și culturale din Imperiul Austro-Ungar. Acest proces a fost marcat de lupte pentru recunoaștere legală, dezbateri aprinse și adaptări ale comunităților evreiești la noile realități ale modernității.

Pe parcursul secolului al XIX-lea, evreii din Transilvania au trăit sub un regim de toleranță limitată, fiind adesea excluși din multe aspecte ale vieții publice. Deși unele drepturi civile au fost acordate treptat, emanciparea deplină a fost un obiectiv dificil de atins. Dieta ungară a respins inițial cererile de emancipare în sesiunile din 1839-1840 și 1847-1848, considerându-le incompatibile cu ordinea socială existentă.

După revoluția de la 1848, care a adus în prim-plan idealurile de libertate și egalitate, problema emancipării evreilor a revenit în agenda publică. Totuși, abia în 1867, odată cu adoptarea legii privind emanciparea evreilor de către parlamentul ungar, aceștia au obținut drepturi civile și politice egale cu cele ale populației creștine. Legea a fost un pas semnificativ în recunoașterea statutului lor legal, dar aplicarea acesteia a variat considerabil în funcție de regiune.

În Transilvania, unde predominau comunități evreiești ortodoxe, implementarea legii a întâmpinat numeroase obstacole. Mentalitățile conservatoare, asociate cu tensiuni etnice și religioase, au încetinit procesul de integrare a evreilor în societatea majoritară.

Un moment crucial în istoria emancipării evreilor din Transilvania l-a constituit congresul evreiesc convocat la Budapesta în 1868, sub auspiciile baronului József Eötvös, ministrul culturii. Scopul acestui congres era reorganizarea comunităților evreiești și armonizarea practicilor religioase cu cerințele modernității.

Congresul Special Evreiesc din 1868-1869 a avut drept scop stabilirea unei concepții unitare de organizare a comunității evreiești, inspirat de modelul Sanhedrinului convocat de Napoleon Bonaparte în 1807. Totuși, aceste eforturi nu au condus la un consens, rezultatul fiind o schismă profundă. Delegații ultraortodocși au părăsit congresul încă din prima zi, urmați și de cei moderați. Cei rămași, adepții curentului neolog, s-au autointitulat „congresionali”.

La nivel local, reprezentanții evreilor din Transilvania s-au reunit în mai și iulie 1866 la Cluj, pentru a dezbate propunerile lui Eötvös și pentru a-și stabili poziția față de reformele propuse. Aceste dezbateri au evidențiat diferențele semnificative între diversele grupuri din cadrul comunității evreiești, ceea ce a dus la o schismă profundă.

Astfel, s-au format trei curente principale:

Ortodox – adepții acestui curent au respins orice modificare a practicilor religioase tradiționale, considerând că acestea trebuie păstrate în forma lor originală.

Neolog – acest curent a promovat reforme menite să adapteze iudaismul la cerințele societății moderne, reducând rigorile tradiționale.

Status quo ante – acest grup a optat pentru menținerea situației existente, fără a se alinia nici ortodoxiei stricte, nici reformismului neolog.

Această separare a avut implicații semnificative și în Transilvania, unde situația era similară, existând trei tipuri de comunități evreiești, inclusiv în Cluj. Inițial, evreii clujeni s-au alăturat taberei ortodoxe conservatoare. În 1868, schisma cultului israelit din Ungaria a accentuat aceste diviziuni. Cu toate acestea, în anii următori, au apărut semne ale rupturii și în Cluj. Prima dată, în 1875, un grup de evrei sefarzi a construit o casă de rugăciune numită Beth Avrohom pe strada Malom (azi Gh. Barițiu). Ulterior, în 1881, un alt grup, burghezia evreiască, format în mare parte din intelectuali, a constituit o comunitate status quo ante, care a devenit mai târziu de orientare neologă. Aceasta a culminat cu construirea Sinagogii Neologe în 1887, devenită un simbol al modernizării comunității evreiești din Cluj.

Această divizare a avut un impact profund asupra vieții religioase și sociale a evreilor din Transilvania, influențând relațiile interne și modul în care comunitățile evreiești au interacționat cu autoritățile și cu populația majoritară, totodată determinând formarea unor comunități distincte, fiecare cu propriile practici și instituții religioase.

Un exemplu ilustrativ al percepțiilor contemporane asupra emancipării evreilor este oferit de articolul publicat la 9 August 1849, în numărul 193 al ziarului Honvéd publicat la Cluj, se anunță într-o secțiune „neoficială” emanciparea evreilor de pe teritoriul Transilvaniei.

Secțiune neoficială.

Concetățeni ai religiei mozaice!

 

 

Pentru noi, rasa proscrisă până acum, 28 iulie a devenit o mare zi sfântă, o sărbătoare a libertății.

Mulțumim Atotputernicului!

În această zi, prim-ministrul nostru Bertalan Szemere a propus în mod neașteptat și nesperat, ca un fulger dintr-un cer senin, emanciparea completă a evreilor.

Adunarea Națională a fost uimită, copleșită, și a votat în unanimitate proiectul de lege, lăsând la o parte toate formalitățile.

Astfel că „Gazeta” oficială din 28 iulie promulga deja egalitatea nelimitată în drepturi a evreilor sub forma unei legi. Această lege are următorul conținut:

 

 

„Fără distincție religioasă, de drept sau de datorie, între cetățenii țării, se declară, conform acestui principiu, că un locuitor al statului maghiar, născut în religia mozaică sau stabilit legal, va avea toate drepturile politice și civile asemenea locuitorilor de orice altă credință.

 

O căsătorie între un creștin și un mozaic va fi declarată valabilă în ceea ce privește consecințele sale civile.”

 

 

În timp ce Heynau, reprezentantul împăratului austriac, încearcă să-i asuprească pe evrei cu un impozit de război teribil și nejustificat — care numai din Pesta și Buda se ridică la un milion și jumătate de forinți — guvernul maghiar îi ridică la rangul de cetățeni ai statului.

Zilele sclaviei, zilele răscumpărării, au trecut.

Concetățeni, să ne plecăm în fața Domnului și să-i mulțumim.

Să anunțăm marele eveniment! Preoții să facă cunoscut acest lucru poporului lui Israel în cuvinte inspirate de Dumnezeu. Ultimii dintre noi să știe și să simtă că din acea zi suveranitatea Ungariei și libertatea Ungariei sunt și ale noastre. Pentru acestea vrem să trăim și să murim! Să ne adunăm cu toții, să dovedim că suntem demni de libertate. Să ne sacrificăm averea, sângele, să sprijinim fără șovăire guvernul maghiar cu vorba și cu fapta deopotrivă. Fie ca blestemul, blestemul lui Israel, să fie asupra celui care servește dușmanul prin cuvânt, faptă sau chiar printr-un singur îndemn. Da, să proclamăm acest lucru și soldaților noștri de la granițele țării noastre; să le spunem că am reușit să ajungem pe pământul făgăduinței, iar ei să proclame, de asemenea, marea luptă pentru libertate a Ungariei în Europa.

Binecuvântată să fie ziua de 28 iulie!

Dumnezeu să binecuvânteze națiunea maghiară!

Glorificat să fie numele lui Szemere, al cărui cuvânt a rupt lanțul milenar.

 

De la o asociație de cetățeni evrei.

În acest context, tonul vibrant și plin de recunoștință al articolului sublinia momentul istoric al recunoașterii egalității în drepturi pentru comunitatea evreiască, evidențiind impactul transformator al deciziei guvernului maghiar.

Această decizie, care consfințea drepturi egale pentru toți cetățenii, indiferent de religie, a fost descrisă drept o operă morală și națională. În sprijinul acestui ideal, Lajos Kossuth, liderul revoluționar maghiar, sublinia importanța emancipării evreilor pentru dezvoltarea socială și economică a Ungariei:

„La fel ca și naționalitățile care au fost recunoscute ca egale cu națiunea maghiară, evreii au fost emancipați din toate punctele de vedere. Ei nu mai sunt tolerați, ci au devenit cetățeni deplini ai statului maghiar. Emanciparea lor a fost o necesitate pentru dezvoltarea vieții sociale maghiare. Acest popor, până acum oprimat, și-a demonstrat deja de multe ori valoarea și loialitatea față de patria maghiară. De aceea, emanciparea lor este o operă justă, o realizare morală și națională, care va aduce binecuvântare patriei.”

Lajos Kossuth, liderul revoluționar maghiar a fost una dintre cele mai importante figuri ale Revoluției de la 1848-1849 din Ungaria. Kossuth a fost un susținător fervent al emancipării evreilor, considerând acest pas nu doar o necesitate morală, ci și o condiție esențială pentru dezvoltarea socială și economică a statului maghiar. Discursurile sale au evidențiat loialitatea și contribuțiile evreilor la prosperitatea Ungariei, pledând pentru recunoașterea lor ca cetățeni deplini, egali în drepturi cu celelalte naționalități ale imperiului. Emanciparea evreilor, în viziunea lui Kossuth, nu era doar un act de justiție socială, ci și o realizare națională care promitea să aducă beneficii întregii patrii. Această poziție progresistă reflecta spiritul revoluționar al epocii și aspirația către o societate maghiară modernă, în care toate grupurile etnice și religioase să contribuie la binele comun.

Un alt moment definitoriu a fost recunoașterea legală a iudaismului ca religie în 1895. Până atunci, iudaismul fusese doar tolerat, fără a avea un statut egal cu celelalte confesiuni. Această schimbare a permis evreilor să se organizeze mai eficient și să participe activ la viața socială, economică și culturală a Transilvaniei.

Totuși, în ciuda acestor progrese, antisemitismul a continuat să fie prezent. Exemple notabile includ procesele legate de acuzații de omor ritual, precum cel de la Tiszaeszlár din 1882-1883, care au alimentat tensiunile interetnice și prejudecățile.

O parte semnificativă a populației evreiești a ales calea asimilării, adoptând modul de viață, aspirațiile profesionale și culturale ale populației maghiare. Pentru a accede la funcții de conducere, evreii trebuiau să se declare de naționalitate maghiară și religie israelită, renunțând la noțiunea de națiune evreiască. Cu toate acestea, emanciparea a fost mai degrabă individuală, nu națională.

Declarația Balfour din 1917 și contextul Primului Război Mondial au determinat evreii transilvăneni să revină la conștiința națională și să reînnoade legăturile cu tradiția istorică. Această schimbare a culminat cu întrunirea istorică de la cafeneaua Urania din 20 noiembrie 1918, unde reprezentanții evreimii clujene, în frunte cu rabinii șefi Moses Glasner (ortodox) și Mátyás Eisler (neolog), au hotărât crearea Uniunii Naționale a Evreilor din Transilvania (UNET). Aceasta a marcat primul pas în redeșteptarea conștiinței naționale evreiești.

Moses Glasner (1856–1924), figură marcantă a comunității evreiești din Cluj, a devenit Rabinul Șef al Comunității Evreiești Ortodoxe la doar 21 de ani. Deși cunoscut pentru vederile sale conservatoare, Glasner a devenit, după Primul Război Mondial, un susținător al sionismului religios. Cofondator al ziarului Új Kelet, el a militat pentru recunoașterea evreilor ca națiune, nu doar ca religie. În 1922, Glasner a emigrat în Palestina, unde a continuat să predea și să contribuie la colonizarea religioasă evreiască.

Ziarul Új Kelet („Noul Răsărit”), fondat la Cluj pe 19 decembrie 1918, a fost o publicație esențială pentru comunitatea evreiască din Transilvania. Promovând valorile sionismului și ale unității, ziarul a reflectat aspirațiile unei comunități aflate între dorința de asimilare și reafirmarea specificului național.

În 1922, redacția și tipografia ziarului de pe strada Brassai au fost devastate de studenți naționaliști. Cu toate acestea, Új Kelet a continuat să fie o platformă pentru dezbaterea idealurilor sioniste și a contribuit la emigrarea multor familii evreiești din Transilvania către Palestina, participând ulterior la constituirea Statului Israel.

Emanciparea evreilor din Transilvania a fost un proces lung și anevoios, influențat de factori politici, sociali și religioși. Deși a adus progrese semnificative în recunoașterea drepturilor civile și politice ale evreilor, acest proces nu a eliminat complet obstacolele cu care se confruntau comunitățile evreiești. Impactul emancipării a fost resimțit atât în cadrul comunităților evreiești, cât și în societatea transilvăneană, contribuind la modernizarea și diversificarea acesteia.

Bolovan Ioan – Emanciparea evreilor din Ungaria în conştiinţa politică a românilor din Transilvania, 2006.

Carmilly-Weinberger Moshe, Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), Ed. Enciclopedică, București, 1994.

Gidó Attila – Viaţa comunităţii evreieşti din Cluj-Napoca, 2008.

Gidó Attila – Două decenii. Evreii din Cluj în perioada interbelică, Ed. Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, București, 2014.

Gyémánt Ladislau – Evreii din Transilvania. Destin istoric, Cluj-Napoca, 2004.

Gyémánt Ladislau – Evreii din Transilvania în perioada interbelică, în File din istoria evreimii clujene, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2016.

Gyémánt Ladislau – Începuturile prezenței evreiești în viața economică a Clujului, în File din istoria evreimii clujene, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2019.

Lőwy Dániel, A Kálváriától a tragédiáig. Kolozsvár zsidó lakosságának története [De la Calvar la tragedie. Istoria comunităţii evreieşti din Cluj-Napoca], Editura Koinónia, Cluj-Napoca, 2005.

Orsolya Enikő Nagyi – Presa evreiască din Transilvania, în File din istoria evreimii clujene, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2023.

Neamţu Gelu – Maghiari alături de revoluția română de la 1848-1849 din Transilvania, 2002.

Zador Andrei – Centenarul ziarului  Új Kelet din Cluj (1918-2018), în File din istoria evreimii clujene, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2023.

INSHR-EW – Narațiuni despre emanciparea evreilor în Transilvania și Ungaria (1848-1849).

https://muzeon.ro/primii_evrei_in_transilvania/

https://baabel.ro/2016/01/emanciparea-evreilor-din-provinciile-romanesti/

https://museum.jewishtimisoara.ro/viata-religioasa/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sciziunea_iudaismului_maghiar

https://holocausttransilvania.ro/ro/exhibits/show/evreii-din-transilvania-exp/evreii-din-transilvania-viata

https://holocausttransilvania.ro/ro/exhibits/show/evreii-din-transilvania-exp/evreii-din-transilvania-repere

https://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia_Balfour_(1917)