Mezuza: instrument de păstrare a identității, amuletă sau memento al Legii?

Când vizitatorul curios pășește în prima sală a muzeului nostru, imediat lângă intrare, pe partea dreaptă, poate observa un obiect aparte – mezuza. Ce este acest instrument? La ce servește și cum se folosește? În articolul de mai jos încerc să răspund acestor întrebări.

Mezuza este un pergament mic pe care sunt consemnate două pasaje din Cartea a V-a a lui Moise (Deuteronomul 6:4–9 și 11:13–21). Aceste texte sunt următoarele:

„Asculta, Israel, Domnul Dumnezeul tău, Domnul este unul. Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău si cu toată puterea ta. Iar cuvintele acestea, pe care ți le poruncesc astăzi, să le păstrezi în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești despre ele când vei fi acasă sau în călătorie, când te vei culca sau când te vei trezi. Să ți le legi de mână ca semn de aducere-aminte și să-ți fie ca niște bentițe pe frunte. Să le scrii pe tocurile ușilor caselor tale și pe porțile tale.”

„Prin urmare, dacă veți asculta cu atenție de poruncile mele, pe care eu vi le dau astăzi, iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul vostru, slujindu-I din toată inima voastră și din tot sufletul vostru, atunci El promite astfel: «Voi da ploaie țării voastre la timpul potrivit, ploaie timpurie și ploaie târzie, ca să-ți poți strânge grânele, mustul și uleiul, și voi da iarbă pe câmp pentru vitele tale. Astfel vei mânca și te vei sătura»
Vegheați asupra voastră, ca nu cumva să vă fie amăgită inima și, astfel, să vă abateți ca să slujiți altor dumnezei și să vă închinați lor. Căci atunci mânia Domnului se va aprinde împotriva voastră. El va închide cerul și nu va mai ploua, iar pământul nu își va mai da rodul și veți pieri repede din țara cea bună pe care v-o dă Domnul. Să puneți aceste cuvinte ale mele în inima voastră și în sufletul vostru. Să vi le legați de mână ca semn de aducere-aminte și să vă fie ca niște bentițe pe frunte. Să-i învățați pe copiii voștri, vorbindu-le despre ele când veți fi acasă sau în călătorie, când vă veți culca sau vă veți trezi. Să le scrii pe tocurile ușilor caselor tale și pe porțile tale. Atunci zilele voastre și ale urmașilor voștri în țara aceasta, pe care Domnul a jurat strămoșilor voștri că le-o va da, se vor înmulți cât timp vor exista ceruri deasupra pământului.”

Aceste pasaje trebuie să fie înscrise pe pergament conform unei structuri stricte: 22 de rânduri, fiecare rând având exact 22 de cuvinte. În textele biblice, mezuza conține specificații precum „tocurile ușilor” sau „pe porțile tale”, indicând și locul fizic unde trebuie amplasată. Conform tradiției așchenaze, mezuza trebuia fixată pe partea dreaptă a tocului ușii (sau a cadrului ușii), în treimea superioară, ușor înclinată spre interior, înspre cameră, ca un exemplu clasic al compromisului între două păreri diferite: Rashi, un rabin din secolul al XI-lea, a opinat că mezuza trebuie montată vertical; nepotul acestuia, Rabbenu Tam a zis că trebuie montată orizontal pentru că poruncile și sulurile Torei au stat în poziție orizontală în Chivot și în Templu. În cele din urmă, o sută cincizeci de ani mai târziu, rabinul Jacob Ben Asher a sugerat să fie montată înclinat, spre interiorul camerei, pentru a împăca ambele interpretări ale aceleiași porunci (evreii sefarzi și mizrahi își montează mezuza în poziție verticală).

3-4. Mezuza amplasată în muzeul nostru.

Evoluția funcției mezuzaului în tradiția iudaică

În Antichitate, rolul principal al mezuzei era de a reaminti familiei evreiești care locuia acolo care este Dumnezeul lor, cum trebuie să I se închine și un îndemn la respectarea legilor cuprinse în textele respective.

Cu timpul, mai precis în perioada rabinică (secolele I–VII e.n.), mezuza a căpătat și un rol protector / de apărare spirituală, care s‑a transmis până în Evul Mediu. Ideea era că pragul casei marchează granița între două lumi – lumea exterioară și cea interioară – astfel mezuza ar avea puterea de a proteja locuința de forțe negative. Astfel, au fost făcute analogii între aplicarea sângelui mielului de Paște pe prag și mezuzah care protejează intrarea. Ceea ce în ritualul biblic a asigurat protecția primului născut poate fi substituit, în tradiția ulterioară, cu mezuza cu rol protector.

În mod similar amuletelor, mezuza a început să fie privită ca având forță apotropaică (talisman de protecție). Dovezi pentru aceasta sunt mezuzele descoperite în Geniza din Cairo (geniza înseamnă colecția de manuscrise și documente evreiești depozitate în sinagogi), unde pe margini au fost adăugate nume de îngeri. Maimonide (1138–1204), faimosul rabin și filozof sefard, a criticat această practică, afirmând că astfel mezuza este înjosită – nu mai este doar un semn al unității și iubirii lui Dumnezeu, ci devine o amuletă folosită din motive egoiste, așteptându‑se miracole de la ea. De asemenea, unele mezuze au fost completate cu diferite nume divine, ceea ce a stârnit desigur opoziția altor rabini, în special în rândul comunităților așchenaze. Această dezbatere a fost constantă în literatura rabinică medievală.

În zilele noastre, în cadrul iudaismului liberal, mezuza nu mai este privită primar ca instrument de lege sau protecție, ci mai degrabă ca un simbol al identității, un semn vizibil al apartenenței evreiești, amplasat în casele credincioșilor.

Pe măsură ce sensurile mezuzei s‑au schimbat, și formele sale exterioare s‑au diversificat. Încă din perioada talmudi­că, mezuza este păstrată într‑o cutie protectoare, ceea ce a generat discuții despre ce ornamentație este potrivită, pentru ca ambalajul să fie demn de conținut. Cele mai decorative cutii de mezuza datând din secolul al XVIII‑lea au supraviețuit până astăzi.

5. Mezuze decorate din secolul XIX. ( Franz Landsberger: 1960, 165 p.)

Cutia adesea are în centrul ei un mic orificiu semicircular, prin care este vizibil unul dintre numele lui Dumnezeu în ebraică: שַׁדַּי (Shaddai), care înseamnă atotputernic. Interesant este că același cuvânt, sau doar prima literă, שַׁ, apare și pe tefilin (filacterii), ceea ce conectează cele două obiecte rituale evreiești.

6. Prin gemulețul Mezuzei apare textul Shaddai în ebraică (Franz Landberger: 1960, 155 p.)

Mezuze locale

Istoria clădirii de pe strada Tipografiei nr. 25 din Cluj-Napoca, de care se leagă prezența unor mezuze păstrate pe tocul ușilor, a început în 1831 ca teren liber lângă zidurile orașului. Ulterior, spațiul a fost transformat de către Sámuel Pollák în sediul unei fabrici de ciment și asfalt. La începutul secolului XX, imobilul a devenit inima Comunității Autonome Ortodoxe Izraelite, îndeplinind funcții diverse, de la birouri administrative la abator ritual și brutărie.

Deși a supraviețuit crizelor economice și naționalizării, edificiul a intrat din 2026 într-o nouă etapă, urmând să fie renovat pentru a găzdui sediul Muzeon. În acest imobil, care a servit drept centru administrativ și religios esențial — mai întâi pentru Comunitatea Autonomă Ortodoxă Izraelită, iar după Holocaust pentru Comunitatea Evreilor Mozaici din Cluj — s-au păstrat până astăzi mezuze pe tocul mai multor uși. Le puteți observa în imaginile de mai jos:

7-8. Mezuze în sediul la adresa Str. Tipografiei nr. 25.

La fel și muzeul nostru este îmbogățit de o mezuza, care poate fi văzută pe peretele primei săli, iar imaginile cu aceasta pot fi găsite mai sus, în acest articol.

Astfel, istoria mezuza este mult mai complexă și fascinantă decât ar putea crede un vizitator de muzeu la prima vedere. Ne spune multe despre fundalul religios și cultural al iudaismului. În final, observăm cum ceea ce a început ca un memento al Legii, s‑a transformat în timp într‑un instrument expresiv al identității.

Bibliografie:

1. Kitzur Shulchan Aruch. „Mezuzah rules” (https://zsido.com/fejezetek/a-mezuza-szabalyai/ )
2. Kosior, Wojciech. “‘It Will Not Let the Destroying [One] Enter’ : The Mezuzah as an Apotropaic Device According to Biblical and Rabbinic Sources.” The Polish Journal of the Arts and Culture 9, no. 1 (2014): 127–144. (http://www.pjac.uj.edu.pl/documents/30601109/83f774ff-92d5-4a8e-9b7d-0cfbac755693)
3. Landsberger, Franz. „The origin of the decorated mezuzah.” Hebrew Union College Annual 31 (1960): 149–166. http://www.jstor.org/stable/23506541.
4. Méir Lau, Israel. Legile vieții evreiești. Ed. II‑a, Tel Aviv: 2000
5. Schachter, Ilana. Mezuzah, A Reevaluation of its Text and Meaning for the Contemporary Jew. Los Angeles: Hebrew Union College‑Jewish Institute of Religion, School of Rabbinic Studies, 2012.
6. Yisraeli, Oded. „The Mezuzah as an Amulet: Directions and Trends in the Zohar.” Jewish Studies Quarterly 22, no. 2 (2015): 137–161. http://www.jstor.org/stable/24752317.