Júlia Rosenberger, poreclită Juliska, s-a născut la Gyalu (astăzi Gilău) în 1908, în Imperiul Austro-Ungar. Povestea ei a inspirat unul dintre ghizii audio de la Muzeon. Júlia era soția lui Andor Lusztig, poreclit Bandi, al doilea copil al lui Moritz și al Gizellei Lusztig. Cei doi s-au căsătorit în Gilău în 1933. Până atunci, regiunea istorică Transilvania fusese deja anexată României Mari. După ce s-au căsătorit, Juliska și Bandi s-au mutat la Cluj pentru o viață mai bună, unde s-au născut cei doi copii ai lor, Tibor și Noémi, în 1936 și 1968. Bandi avea meseria de electrotehnician, iar Juliska era casnică. Cei doi aveau intenția de a emigra în Palestina, fiind membri activi ai comunității sioniste din Cluj. 

Din 1940 până în 1944, după al doilea arbitraj de la Viena, Transilvania de Nord a fost cedată înapoi Ungariei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata maghiară a înființat detașamente de muncă, unde, la fel ca majoritatea tinerilor evrei, a fost trimis și Bandi în 1943. El a fost trimis la Nagybánya (astăzi Baia Mare), în Batalionul X. Astfel, Juliska a rămas singură cu cei doi copii, cu Tibor, care atunci avea 7 ani și Noémi, care avea 5 ani. Juliska primea însă sprijin moral din partea lui Bandi prin scrisorile pe care i le trimitea. În 1944, Bandi i-a scris Júliei într-o scrisoare: „Eu sunt bine și aștept cu nerăbdare informații despre cum sunteți voi și dacă de acolo se poate rezolva situația mea. Vă doresc toate cele bune, să dea Dumnezeu ca drumul vostru să reușească și să vă îndrume. Milioane de sărutări dulci tuturor, și lui Tibi și Nomi. Spune-le că îi sărută de milioane de ori tăticul, Bandi, pe fiecare.” Juliska a fost ajutată și de socrul ei, Moritz Lusztig, și de cumnata ei, Erzsébet. 

Ghetoizarea evreilor din Transilvania de Nord a început în primăvara anului 1944. Pe 5 mai, Juliska și cei doi copii, Moritz și fiica sa, Viktória, împreună cu soțul ei, Dezső, și cu cei doi copii ai lor, au fost duși cu toții în ghetoul din Cluj. Memoriile post-Holocaust ale Júliei dezvăluie faptul că ea și copiii ei ar fi trebui să fie scutiți de ghetoizare, deoarece soțul ei era trimis în detașament de muncă. Cu toate acestea, nu au fost scutiți. Bandi a reușit să le trimită niște lemne, pentru a putea găti, și saltea pentru copii ca să nu doarmă direct pe jos. Din memoriile Júliei mai aflăm că Noémi, poreclită Nomika, era foarte bolnavă.

Resző Kasztner a fost vicepreședintele Comitetului de Ajutorare și Salvare, înființat în Budapesta în 1942. După ce armata germană a intrat în Ungaria în 1944, Kasztner a încheiat un pact cu Adolf Eichmann, un SS-Obersturmbannführer, sau locotenent colonel, conform căruia în schimbul unei anumite sume de bani și de resurse, Germania urma să-i elibereze pe unii evrei din Ungaria și să-i transfere într-o țară neutră în război, precum Elveția. Datorită unei relații apropiate cu Rezső Kasztner, Bandi a reușit să se treacă pe sine însuși, pe tatăl său, Moritz Lusztig, pe Juliska și cei doi copii și pe o verișoară de-a lor pe lista de pasageri a trenului pe care Kasztner l-a aranjat pentru a transporta evrei maghiari în Elveția în timpul deportărilor. Trenul a plecat din Kolozsvár (Cluj) spre Budapesta pe 10 iunie 1944, unde pasagerii au fost cazați în barăci speciale într-o tabără de pe strada Columbus. Bandi, care la momentul respectiv se afla într-un detașament de muncă obligatorie maghiar, ar fi trebuit să se reunească cu familia sa în Budapesta și să evadeze împreună, însă nu a fost eliberat din detașamentul de muncă și nu a putut pleca. 30 iunie 1944 a fost ultima zi în care Bandi a comunicat cu Juliska. 

Juliska își amintește în memoriile sale că, în timp ce se aflau la Budapesta, pe strada Columbus, așteptând să-și continue călătoria spre Elveția, ea și copiii ei nu au fost lăsați să intre și să se adăpostească în buncărul taberei în timpul unor bombardamente, deoarece Juliska era bolnavă și avea febră. Cu toate acestea, au supraviețuit bombardamentului și au putut să-și continue călătoria.

Trenul Kasztner a pornit spre lagărul Bergen-Belsen din Germania la 30 iunie 1944 și a ajuns acolo în 8 iulie. Pasagerii trenului au fost cazați separat de ceilalți prizonieri din lagăr, dar condițiile de viață nu erau mai bune. Juliska a descris în memoriile sale post-Holocaust că a avut o experiență foarte neplăcută pe drumul spre Germania: 

„Pe noi astăzi ne duc mai departe și încă nu știm unde. De 3 zile, trenul merge fără destinație între Pesta și Mosonmagyaróvár. În sfârșit, pornim. Suntem 60-70 într-un vagon. Noaptea nu ai loc să dormi. Când unuia, când altuia îi dau jos picioarele de pe copii, ca nu cumva să îi sufoce. (Toți părinții fac asta.) Nici unuia nu îi este mai bine decât altuia. Ajungem în Linz și ne duc prin oraș să ne spălăm. Pe stradă nu e niciun om în afară de noi. La geamurile caselor sunt trase obloanele. Probabil că, din spatele lor, se uită la noi locuitorii. O zi îngrozitoare.”

La Bergen-Belsen au trăit în condiții groaznice, dar măcar nu au fost trimiși la muncă. Juliska a încercat să umanizeze situația din tabără, făcând un tort pentru ziua unui băiețel sau ținând împreună sărbătorile. Trenul Kasztner a pornit în sfârșit spre Elveția în decembrie 1944. S-a oprit în multe alte locuri înainte de a ajunge la Caux, Elveția, unde familia Lusztig a petrecut opt luni.

Juliska și cei doi copii ai ei au plecat în Palestina după război, sperând să înceapă o viață nouă acolo și să se reunească cu restul familiei. Cei trei s-au stabilit la Haifa, pe atunci Palestina, unde au primit ajutor, iar Juliska și-a găsit curând un loc de muncă. Ea a aflat abia în 1945 că soțul ei murise cu un an înainte într-un bombardament. Juliska s-a recăsătorit doi ani mai târziu. Acolo, Tibor și-a schimbat numele în Shraga, iar Noémi și-a scurtat numele în Nomi. Juliska și cei doi copii au fost prezenți la înființarea statului Israel în 1947, la războiul de independență din 1948, cât și la războaiele care au urmat. În ciuda tuturor greutăților, Juliska a putut să-și reînceapă viața în noul stat Israel, împreună cu copii ei.

Arhiva Familiei Lusztig © Muzeon.

Randolph L. Braham, The Politics of Genocide: The Holocaust in Hungary.

George Bishop, Amintiri despre ghetoul de la Cluj și despre trenul Kasztner.

Yehouda Marton, Michael Berenbaum, Kasztner, Rezső Rudolf.

Randolph Braham, Genocide and Retribution: The Holocaust in Hungarian-Ruled Northern Transylvania.

Ladislaus Löb, Rezső Kasztner: The Daring Rescue of Hungarian Jews: A Survivor’s Account.

Jozeph Michman, Yehuda Bauer, Menachem Rosensaft, Bergen-Belsen.

Csirák Csaba, Szovjet bombatámadások a lakossági kárbejelentések alapján. http://www.frissujsag.ro/szovjet-bombatamadasok-a-lÁkossagi-karbejelentesek-alapjan/